Paggena:Teatro - Aniello Costagliola.djvu/167

'A Wikisource.
Chesta paggena nun è stata leggiuta.
— 157 —
SCENA SESTA.


Michele, Carmela.


Michele (agitato, ancora tremante, riprende la pipa, ne stringe nervosamente la cannuccia tra i denti, fino a spezzarla, imprecando, con voce affannosa:) — 'A schifezza d''a gente! E vanno parlanno pure!


(Un silenzio).

(Carmela siede, avvilita. Michele le volge le spalle).


Michele. — Iammo... Miéttete 'o scialle... Facìmmece passà 'a fantasia...


(Ancòra un silenzio).


Michele (si volta; sogguarda la donna; poi, le si accosta risolutamente:) — Guè?... Oh? (Scotendola:) Io cu ttico ll'aggio.
Carmela (di scatto, alzandosi:) — Nun ce voglio venì!
Michele (ha un moto di sorpresa. Poi, dimenando il capo e torturandosi i baffi, sorride con asprezza:) — Ah ah! Ma ch'avesse 'a fa' l'opera pure cu ttico, stasera!... Spìccete, e nun facimmo storie.
Carmela (quasi con raccapriccio:) — Ma cu cchi iammo?... Cu Ninuccio?!
Michele. — Ninuccio aspetta. E tu capisce ca io nun voglio fa' na scumparza.
Carmela. — E vance tu sulo.
Michele. — Io sulo? (Una pausa). E che mme mporta, a me, 'e San Bicienzo, e pure d''o Pateterno? (Penosamente:) Io nun curo nient'ato. Na vota, tenevo 'a capa a chesto. Ma mo? Mo, si nun fosse pe chilli duie chiuove 'e Giesucristo, 'a quanto tiempo avarrie mmesurato quanto è àveto ll'àsteco 'e stu palazzo! (Indica il soffitto).