Paggena:Pezziente sagliute - Eduardo Pignalosa.djvu/101

'A Wikisource.
Chesta paggena nun è stata leggiuta.
99
Pezziente sagliute

■*"

r Pezziente sagliute. 97

ticato pe sette anne p’ 'a casa toia, comm’a ll’urdemo mariuolo 'e miez’ 'a via!.. Tu j 'a parlà, j 'a parlà chiaro!..

(idando an pugno sullo scrittoio).

.

SCENA 9.a

D. Clorinda, D. Rafele, dalla 2. porta a destra

e detti.

Rafele.

(uscendo) Ch’è stato?..

Clorinda.

(c. s.) Che sò st'allucche?..

Antonio.

(a Clorinda) E se capisce ch'aggia alluccà: ’o dulore!

Adolfo.

(a Ciccio) Capisco benissimo che vuie cu ’e denare vuoste ve facite servì 'a chi vulite, e io, eh' 'e fatiche meie servo a chi voglio... Ma v' ’o torno a ripetere, si me ne cacciate, aggia sapè ’o pecc hè...

Clorinda.

(ad Adolfo) Ah! nun me fa l’ingenuo. Adò.. tu mò te vieste ’a scemo pecchè stà pateto presente..

Antonio.

(afferra un braccio di Adolfo con violenza) Parla, tu ’e che delitto te sì macchiato, che inalazione hè fatto a sta casa?

Ciccio.

Mò t’ ’a dich’io ’a mal'azione... Stu mio signore (indica Adolfo) s’ha pigliato nientemeno l’ardire ’e se vummechià cu figliema, capisce!..

Antonio.

(ironico) Ah! chisto è ’o delitto?