Paggena:Teatro - Menotti Bianchi.djvu/146

'A Wikisource.
Chesta paggena è stata leggiuta du' vote e mo è fernuta.
— 124 —


ammenacce; sti duie, ca me pigliaieno 'a dint''a Nunziata, e me vuletteno cchiù bene 'e na figlia!... Allora nun te ricurdaste 'e chella mappatella ca iettaste 'int' a chella casa addò 'e ccriature moreno a centenara?... Faciste buono!... Chi sa che n'avarrisse fatto 'e me criatura... 'e me puverella!

Catarina


(Facendo la voce dolce). 'Nnarè!... Si' tu che parle accussì a mamma toia?!

'Nnarella


Sì, mo saccio tutto... I' songo una 'e chelli povere figlie nate pe cumbinazione! E tu te cride ca io te so' figlia?... Ca tu me si' mamma? No, no! Tu nun me può di': «me si' figlia». No! No! 'A mamma nun lassa maie 'a figlia soia: s''a tene sempe astrignuta 'int''e braccia: le dà tutta 'a vita soia: s''addorme 'n braccia, s''a vasa...

Catarina


Ma tu m'accide! Vide comme me faie chiagnere!

'Nnarella


Va, va!... Tu nun saie comme se chiagne, no!

Catarina


Tu me si' figlia, tu!