Paggena:Miseria e nobiltà.djvu/92

'A Wikisource.
Chesta paggena nun è stata leggiuta.
86
eduardo scarpetta

Gaet. (entrando dal giardino). Ma pozzo mai credere che lu princepe se nnammurava de Bettina?

Viciè.. Nce avite fi a credere, eccellenza, pecche i0 ne songo cchiù che certo. Mò che so’ benuto cu la guantiera e li tazze, l’aggio truvate tutte e duie a stu pizzo ccà. Lu principe steva cu li minane accussi, vicino a Bettina, e le diceva: Bettina mia, se è cosi... se mi hai detto la verità...

Gaet. E che era sia verità?

Viciè.. E che ne saccio?... Ma io sospetto na cosa, lu princepe se credeva che io Pera marito, e Bettina forse le steva dicenno ca no...

Gaet. Ah, sicuro... E mò addò so’ghiute?

Viciè.. E chi ne sape niente, eccellenza!

Gaet. Basta, nun te n* incarricà, se lu vede essa!... Chillo è nzurato, e Bettina se po’ pure ncuità cu la princepessa.

Viciè.. E se capisce, cavaliere eccellenza!... E io perciò ve l’aggio ditto... E pure ’o princepe se po’ ncuità cu lu marito de Bettina.

Gaet. Comme?!... Bettina è mmaretata?

Viciè.. Sissignore.... Ah, vuie nun sapite niente?

Gaet. No!

Viciè.. Già... Bettina è mmaretata, ma sta spartuta da lu marito.... Ma chesto nun bo’ dicere niente, pecchè da nu mumento a n’auto, appuranno lu fatto de lu princepe.

Gaet. Se capisce....

Viciè.. Ianto cchiù che Bettina tene pure nu figlio.

Gaet. Nu figlio?