Paggena:Sinfonie d'amore.pdf/16

'A Wikisource.
Chesta paggena è stata leggiuta du' vote e mo è fernuta.


St’ammore mio t’accarezzava l’anema
comm’ a n’addore ’e rosa o ’e giesummino,
comm’ a li stelle ca p’ ’o cielo luceno,
comm’ a nu suonno dint’a nu ciardino...

E tu sapive ca pe tte patevano
l’anema, ’o core, ’a vita mia scujeta,
comme patisce int’a nu sutterranio
nu fravecato vivo sott’ ’a preta!

Ah! Si st’anema mia putesse dicere,
anze, si te sapesse fa capì
tutt’ ’e ttempeste ca pe tte l’affocano
e ciento vote ’o vonno fa murì,

te diciarrìa ca chi stampai ca l’anema
resta eterna e nun more,
nun ha pruvato tuttuquante ’e spaseme
ca po’ suffrì n’ammore!

Nun ha pruvato chello ca guardànnote
stu core sape e nun s’ ’o ppo’ scurdà,
e quant’ati suspire, e quanta làcreme,
e che turmiente ancora ha da pruvà!

— 14 —